duminică, 15 ianuarie 2012

revolta maselor plastice


îmi amintesc că mama desfăcea un butoi cu murături în iarna aceea
murăturile aveau gust de plastic şi pulbere
şi  luau forma vasului în care pluteau
acre şi înfierbântate
aşa cum erau capetele noastre
peste noi plutea o zeamă istorică
tata a pus apoi capacul
pentru a-l înfileta la loc îţi trebuia ceva forţă
când l-am desfăcut peste câţiva ani
din uriaşa dependinţă plină de mase plastice
ieşea un miros pentru care a trebuit să deschidem toate ferestrele
pentru care a trebuit să deschidem toate uşile
pentru care a trebuit să deschidem toate parfumeriile
pentru care a trebuit să deschidem toate florăriile
pentru care a trebuit să deschidem toate gurile
pentru care a trebuit să ne închidem afară.




5 comentarii:

Anonim spunea...

şi esenţa de murături nu s-a evaporat nici acum

Octavian / spunea...

Foarte buna, parol! :)

bogdan spunea...

suntem ce mancam, suntem ce respiram, suntem muraturile mamei noastre...dar, niste muraturi ganditoare...dovada:aceasta poezie nemuratoare!

Anonim spunea...

A scos vreun vecin de palier muraturile de varza? :))

Anonim spunea...

in directia aceasta mi-ar placea sa te vad evoluand in poezie...biografismul asta fin, sau simularea unei tente biografice, in cazul in care faptele nu sunt neaparat adevarat poarta cu ele forte nebanuite. si conduc poezia chiar si prin nameti mai mari decat in '54