Vidanjoru’ faţă cu Vide en jeu

I se spune Vidanjoru’

controlează toate gurile

de canal

ale ţarcului ăstuia strâmt

Lătrător

Râmător

Latrinar

Vid de joc

Şi gregar.

Pe unde trece el,

(am uitat să vă spun că Vidanjoru’

e prietenu’ meu)

seamănă noroc

culege furtună

puţini o ştiu

prea mulţi se feresc

miroase greu, suspect

a giumbuşluc

colon de berbec

biftec

şi ţuică de prună…

Hai noroc, acum plec să mă joc

cu prietenu’prietenului meu, Instalatoru’ (dar asta'i alta poveste)

Pârâu' Chinului de’a fi unic spectator

(poze: "In Tarioara", august '08 & februarie '09) M'am întors acolo unde’mi aminteam că totu’i frumos. Imi statea in fata, imi croseta starile facandu’mi c’un ochi verde'n fata, unu calare pe dos. imi ranjea c’un aer superior si eu il priveam cu ochi pofticiosi, ca o frigida care’ar vrea, dar nu poate. l’am calcat in picioare, l’am ars cu mucuri de tigara, l’am zgariat, ba m’am mai si pozat mimand placerea, ca sa musc cu toata gura din ridicolul situatiei. Tablou cu natura vie si femeie moarta'n colivie. Mi’l doresc ca o cucoana avuta, care’ar fi in stare sa plateasca oricat, numai sa’l aiba pe gigoletu’ asta impletind la ocheade. Pana una-alta, am ramas cu buza de jos umflata de cat mi'am muscat'o. Frumosu’ ăsta chiar există: e un colţ din Hârja, satu’ copilăriei mele. I se spune “în Ţărioară”, imediat ce treci Pârâu’ Chinului. Nu ştiu de "chinului" e regionalismu’ de la “pinului” - ar avea toate motivele să fie - însă eu spun că nu: e chinu’ unui one man public la spectacolul frumosului, chinu' pacatosului de'si plange sus si tare drepturile latifundiare, cand legea retrocedarii frumosului nu'i intrata (si nici n'o sa fie) in vigoare......

Raskolnikov reloaded

În Agenda Marelui Închizător de drumuri şi poduri contemporane, Raskolnikov este bifat ca erou de benzi desenate. Comics’urile postmoderne l’or resuscita ele pe rascol, dar pe mine nu mă prea răscolesc – un stil exclusiv poliţienesc. De apreciat efortul lui Monsieur Alain Korkos, la indicaţiile scriitorului David Zane Mairowitz (este vorba de o adaptare literaro'grafică a versiunii 1866 la emo'ismele de 2000, in care, evident, se urmăreşte parcursul dârei de sange). Totuşi, Raskol’nik ar prefera ca doritorii de cover’uri literare să nu’l mai facă pe nea’ Dosto' să se tot răscoale în mormânt.

Des'iluzionistu'n 4 labemol

...un des'iluzionist si'o des'iluzionista - adica asistenta sa - se leganau pe un diapazon. Şi fiiiii'ndcă el nu se ruuuuu'pea amaivenitodesiluzionista – adica baking vocalista …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… si tot aşa. un cor de des’iluzionişti - cu corpuri supraponderale si corpi straini in ochi - se legăna pe un diapazon – uite atâtica ..(arata doi puchin'ei) De ce nu li se rupea bara? pentru c'au agatat'o de la'la'lacustrica de la lacu' titicaca. Şi’au făcut un concert pe cinste. gata.

Poze’n photoshop cu paradis pierdut la minut

Răpirea din sera ei A măslinei negre E ca ruperea de coastă Spre facerea evei Adică fract’ură de p’ace. Cum nodu’ din gât măslin nu se face Poa’ să planteze eva câţi olivi or putea. Fiat lux’at – Ortopedu’ zice că puteţi să’i daţi’un auto’graf negru pe gipsul alb, imaculat. O’on, o’on Te uită cum plouă O’on, o’on Evadamul se joacă cu Cojile de ouă O’on, o’on Te uită cum tună O’on,o’on se caină măslinul călcat de înc’o turmă Cin’ l’a dat p’Adam clisei? Măslinele de la Adamclisi răspund: ne facem vinovate că ne’am lăsat mâncate de gurile unei păpuşi rujate. Pipies: mi'am amintit prima mea poezie facuta la modu' constientasumat: guasele demiurgului s'au prelins pe coasta lui adam si'au zamislit in ea Femeie: Evooo, de ce umbli asa dezbracata, nu vezi ca te fluiera golanii? (eram in clasa a 8a, in pre-ziua femeii, cand m'a pus diriga sa fac mesaje de felicitare pt toate profele... imi placuse mult tare cum suna cuvantu' guase - in varianta initiala scrisesem gOase, ca asa credeam ca se scrie... bineinteles, diriga mi'a cenzurat'o de la mijloc in jos (de la evoo incolo) adica miezul problemei :D

Tablo'Ida

Tablou cu Id, cu A cu I...adicatelea cu Undedadeaisiundecrapa.

Panta blogo’rei

Azi, stările’mi iau forma blogului în care mi le bag. Adică p’aia a bondocului negru mascat, zis si Pitbulldeneige.

Fără botniţă, se dovedeşte că Pitbulldeneige’ul ăsta nici nu muşcă. Mi’am zis că n’are rost să’l ţin în cuşcă. Şi uite’te la el cum zburdă ca o capră neagră şi’şi face scaun ca să poa’ să’i şadă capu’ pătrat - Capra zburdalnică scaunul nu’l pră’vale peste casa Irinucăi. Aia’i oaia neagră, prostule. - În plus, clonţosului ăstuia i s’au topit clănţăii când s’a izbit în crucea de piatră din gard.

Azi, stările mi’au fost lichide. Lătrătoare, negre, vâscoase, ca limbile unor jivine hămesite. La dracu’ şi cu căţelele astea fomiste şi sclifosite, îmi latră într’una: nu ne mai lăsăm păcălite cu fuduliile claponilor din vii! Vrem alb’murdaru’ corbilor de nu’mai’mor, nu'mai'mor, nu'mai'mor

.

Duminica aghezmuiţei

reitati cuminţi

în stări moscovite.

aghezmuiri cu nostalghii duminicale

dumicaţi de cuvinte mucalite

dumnecaţi înecaţi la ţărm

deităţi molcomite.

Bordelu' cuvintelor

(azi făr’un preludiu prea ludic) sunt orb la bordelu' cuvintelor seară de seară le aud cum mi se desfac, le pipăi acolo unde simt ridicături pe şolduri, pe pubis pe sâni si pe crac (gâdilituri după lob cu limba udă de si’labă) se lăsă docile'n genu’nchi, dor'nice să'mi facă pe plac gem la'mpunge’rea paginii cu virgulă cratimă puuuuuuunct ….. ah, cuvintele – ce curve de treabă!

Apostrofu’ mâncător de ostrop’el

unui muz apostrof’ant Mi s’a spus de curândă vreme că am o poftă nebună de apostrof. Îi invit la un castron de ostropel pe toţi iubitorii de apostrofări stimulatoare’de’energii’creatoare. Pe ostrovu’ apostoliţei sofica, fost ostrov al fericiţilor obidiţi, apostrofu’i şef. de trib. Băstinaşii hribi apăruţi ca mănăstirle’ntr’un’picior după ploaie se dau de răs’crucea vântului să’şi umple pălăriile cu mării, dar culeg tot furt’una. Adică tot ce’am vrut să zic până aici, pe scurt, ar fi un poftă bună tuturor mess’enilor aflaţi la cina cea de ostrop’el. Drumurile noastre poate duc la Insula Şerpilor, zise el. Vreau să’i spun pe această cale că orice con’textualizare a lu’ apostrof în ostrovu’creaturilor’târâtoare este pur întâmplătoare.

La sacul pro’fun nici boxerii nu trag

de laptele camuflat se alege praful Îmi place să boxez adesea într’un sac camuflat în pro’fun. Mă descarc în firele rarefiate de rafie alături de firile destupate, deschise către joc. Am înţeles că sacrul din sacul profan, deşi cea mai palmata dintre sacralităţile posibile, ia plasă.(mi se confirmă aproape zilnic, în doze mari sau mici). Fiindcă nu are prea mulţi adepţi. Există boxeri, există saci, există de 7 ori câte 7 alţi sportivi cu ochii saşii pe sacul ăsta cam umflat şi mic, însă nimic. Greu la deal, căci greu îl mai ridic pe boxeru’ ăsta mic de’i zic ko-sisif

Poetica s’a ars

Singurătate:călăuză şi călău despuiată muză o lehuza şi-un copil din flori cu ţâţa în buză.

Lovitura de teatru

sau povestea lui MMM pe WWWW Castigat ridendo mementomori.

Fâstâlceala lirică

Fâstâlceala lirică (L-lupoaică-lipa-lipa) Nu ştie de nicio frică – Nici a DEX sed lex’ului Nici a DOOM’s day’ului Nici a grămăticului Nici a caştraveletui/gogoşarului/gogonelei Nici a morf’ologului (molfăitor de ciungă) Nici a graf’ologului Nici a lexi’conului (acuplat cu cu’coana buda de faţă cu pesta) Nici a sint’axei X sau Y Nici a vreunei alte ecuaţii Aflate printre „n” necunoscute de cauză. Fâstălceala lirică e Gâlceava gratuită A’nţeleptului cu lumea sa – Cea mai bună dintre lumile Pot’abile -piară lumea eu imi beau liniştit fâstâlceala – odată turnată aici fâstâlceala nu ia forma vasului nicia oalelor şi ulcelelor nicia halbelor şi caprelor de bere ci doar p’aceea a ţăndăricii care reflectă tot întregu’ adică creieru’ care pune capcac la toate celelalte stâlceli e fâstâceala piticului care a început s’o stâlcească de mic.