duminică, 22 februarie 2009

Pârâu' Chinului de’a fi unic spectator

(poze: "In Tarioara", august '08 & februarie '09) M'am întors acolo unde’mi aminteam că totu’i frumos. Imi statea in fata, imi croseta starile facandu’mi c’un ochi verde'n fata, unu calare pe dos. imi ranjea c’un aer superior si eu il priveam cu ochi pofticiosi, ca o frigida care’ar vrea, dar nu poate. l’am calcat in picioare, l’am ars cu mucuri de tigara, l’am zgariat, ba m’am mai si pozat mimand placerea, ca sa musc cu toata gura din ridicolul situatiei. Tablou cu natura vie si femeie moarta'n colivie. Mi’l doresc ca o cucoana avuta, care’ar fi in stare sa plateasca oricat, numai sa’l aiba pe gigoletu’ asta impletind la ocheade. Pana una-alta, am ramas cu buza de jos umflata de cat mi'am muscat'o. Frumosu’ ăsta chiar există: e un colţ din Hârja, satu’ copilăriei mele. I se spune “în Ţărioară”, imediat ce treci Pârâu’ Chinului. Nu ştiu de "chinului" e regionalismu’ de la “pinului” - ar avea toate motivele să fie - însă eu spun că nu: e chinu’ unui one man public la spectacolul frumosului, chinu' pacatosului de'si plange sus si tare drepturile latifundiare, cand legea retrocedarii frumosului nu'i intrata (si nici n'o sa fie) in vigoare......

3 comentarii:

El Desdichado spunea...

Citind postarea ta nu pot spune ca nu te-am invidiat pentru o perioada. Eu nu simt mai nimic in fata naturii si mi se par bizare voluptatile pe care le resimt unii in fata ei.

Olivia'Oancea spunea...

pai nah, cam asta'i ideea: bucuria (care nu'i chiar voluptate) era odata...acum e chinu' de'a nu ma mai putea bucura. din contra, frumusetea aia parca'mi radea in nas, ma lovea in moalele capului.e trist rau spectacolul asta frumos si'l simt si'acum ca pe un nod in gat. nu'i rost de invidie, fii lin:)

El Desdichado spunea...

Hmm, imi amineste treaba asta de distinctia naiv si sentimental a lui Schiller. Din cauza ca nu mai putem trai timpurile naivitatii, devenim sentimentali.
Uf, imi pare rau, chiar mi-as fi dorit sa te invidiez, dar se pare ca n-a fost sa fie.