joi, 7 mai 2009

Mitul speoloagei

La’nceput a fost tăcerea.depuneri calcaroase pe pereţii de angoase. apoi îmi amintesc cum coşcoveam cuvinte’n crisalidele lichide ale viermilor de mătase pase cu piciorul (acum e hentz) între copiii creţi ai zeilor emigranţi străini şi distanţi în propria ţară scrijeleam iar şi iar în tabloul mural al intimităţilor noastre. Mă plouă cuminte cu stalactite tirbuşon sau titirez pluta meduzei scurmă grea ca un obuz în fosilele peşterii mele vibratile ding’dong ding’dong un ecou îmi bate gongu’n aripa de guano. La final era tăcerea. restu' scufundări de scafandri pasionaţi de speologie.

2 comentarii:

almanahe spunea...

…tăcerea scârţâind iris eterna…ce pe'chinez la pi'curat...tot restu' e tăcere…;)

Olivia'Oancea spunea...

o sa'mi dau pupila cu vaselina din grasime de vasilisc. asa nici ea nu mai scartaie, nici io nu mai dau din plisc.