joi, 16 aprilie 2009

Povestea lu’ Ghilgameşa ghilghiduşă

Povestea lu’ Ghilgameşa ghilghiduşă începe aşa: A fost’odată o ghilgameşă ghiduşă fată Şi’avea o cămaşă de pluş pe care o îmbrăca Ori de câte ori putea până nu mai ştia pe und’ s’o scoată dup’aia o rupea pe la mâna largă coate goale o des cusea scoţându’i ochii pe faţă îi des frâna dup’aia se’mprietenea cu papioata hippioată Ariadna cu care se croşeta pe o insulă pustie, Lesbosniaherţebovina unde’l întâlnea pe sfântu’ Vineri, băiat de prip’as cu un as în mânecuţa dreaptă de la haina bine tricotată înţepata Ghilgameşă cea înţeleaptă îşi reveni pe’nserate la potecile inimii pre’sărate cu firimituri bovarice adunate’n coco’loaşe lunecuşe pe gât golaşe se cuib’ări în sfântu’ suflet a’ lu’ Vendredi făcură copii copii ai drojdiei din gogoaşă drumul mătăsii jucăuş îl luară tata Vineri mama Ghilgameşă şi juniorii verzi care jucăuşi şi juve’n devenire care dame cu cameleoni de companie dar să revenim la oiţa noastă rătăcită I’a murit Vendrediul, s’a dus pe apa sâmbetei Suferind fiind de trombocită şi’a rămas Ghilghiduşa văduvită, bocită doar de’o gheişă veselă hămesită care’a a luat’o sub aripa sa protectoare şi’a făcut’o din văduvă fată mare a înviat’o dintr’ale sale cu apă vie de la moara quijotescă cea mai dulcineescă şi’ introdus’o într’o lume pe pitpalacul său din’tâiu’, adică burlescă. De’atunci i se zise Ditavontise, Ghilgameşa gata , tai-tai, sum esse fui că i se luase ditamai vestea cum că astă gheişă văduvioară poposită pe limanele dâmboviţele paşte cirezile de iele pe sub podeţele’n cădere…. Iau o pauză de la po’veste….podeţele toate’s acum sus’pendate sub poveţele poştaşului care sună întotdeauna de două ori…mă ia cu fior’duri nordice dinspre ce s’or mai întâmpla în episodu’ următor. Pre carele nici eu nu’l ştiu, că dacă l’aş fi ştiut n’aş fi băut cruşin, n' aş fi încălecat pe şa şi nu m’aş fi oprit aici cu ex-Ghilgameşa.

Niciun comentariu: