joi, 16 aprilie 2009
Povestea lu’ Ghilgameşa ghilghiduşă
Povestea lu’ Ghilgameşa ghilghiduşă începe aşa:
A fost’odată o ghilgameşă ghiduşă fată
Şi’avea o cămaşă de pluş pe care o îmbrăca
Ori de câte ori putea până nu mai ştia pe und’ s’o scoată dup’aia o rupea pe la mâna largă coate goale o des cusea scoţându’i ochii pe faţă îi des frâna dup’aia se’mprietenea cu papioata hippioată Ariadna cu care se croşeta pe o insulă pustie, Lesbosniaherţebovina unde’l întâlnea pe sfântu’ Vineri, băiat de prip’as cu un as în mânecuţa dreaptă de la haina bine tricotată înţepata Ghilgameşă cea înţeleaptă îşi reveni pe’nserate la potecile inimii pre’sărate cu firimituri bovarice adunate’n coco’loaşe lunecuşe pe gât golaşe
se cuib’ări în sfântu’ suflet a’ lu’ Vendredi
făcură copii
copii ai drojdiei din gogoaşă
drumul mătăsii jucăuş îl luară
tata Vineri mama Ghilgameşă şi juniorii verzi
care jucăuşi şi juve’n devenire
care dame cu cameleoni de companie
dar să revenim la oiţa noastă rătăcită
I’a murit Vendrediul, s’a dus pe apa sâmbetei
Suferind fiind de trombocită
şi’a rămas Ghilghiduşa văduvită,
bocită doar de’o gheişă veselă hămesită care’a a luat’o sub aripa sa protectoare şi’a făcut’o din văduvă fată mare a înviat’o dintr’ale sale cu apă vie de la moara quijotescă cea mai dulcineescă şi’ introdus’o într’o lume pe pitpalacul său din’tâiu’, adică burlescă.
De’atunci i se zise Ditavontise, Ghilgameşa gata , tai-tai, sum esse fui că i se luase ditamai vestea cum că astă gheişă văduvioară poposită pe limanele dâmboviţele paşte cirezile de iele pe sub podeţele’n cădere….
Iau o pauză de la po’veste….podeţele toate’s acum sus’pendate sub poveţele poştaşului care sună întotdeauna de două ori…mă ia cu fior’duri nordice dinspre ce s’or mai întâmpla în episodu’ următor. Pre carele nici eu nu’l ştiu, că dacă l’aş fi ştiut
n’aş fi băut cruşin, n' aş fi încălecat pe şa şi nu m’aş fi oprit aici cu ex-Ghilgameşa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu