Groparul şi I'apa. O elegie în dativ

nu’mi trebuie flamuri, nu voi sicriu bogat , ci’mi împletiţi un scaun din tinere potcoave de fier forjat . (Oameni care nu’şi găsesc locu’n locuri care nu’şi găsesc oamenii Au rămas de mas’căruţa care s’a răsturnat în groapa destinată altui rahat) Sapă, groparu’, sapă Zice c’o să dea de apă Da’ s’a înşelat Din lac’n puţu’ altui morman de rahat (Eu le dau cu linguriţa ei îmi cer cu polonicu’ zise Steinhardt) Din lac’n puţu’…. Şttt…te uită, clisa a crăpat Sub greutatea slutului mascat cu burdufu’ şi copita murgului pământului in măruntaiele cuvântului dat. Cui? Apei. Da, ăleia de s’a deranjat acum la stomac Îndoapă acum apa cu furazolidoane, groparule, Şi caută’ţi de treabă’n altă groapă În alt loc dornic de lopată te poartă paşii’n altă găleată Te amăgeşte c’o altă eldodradă Te scaldă’n altă butelcă A pando’rei Din neamu’ lu’ panta’rei, Frate gropare, groapă, groapă, da’ iapa asta chiar de’i şchioapă îi trebuie potcoavă, iarbă şi apă aşa că dă’i acolo, taci şi sapă, trezeşte’mă când s’or mai limpezi apele tri’fermentate cruceşte’te de’oi nechezi şi’om îngroapa trecutul om răsturna iar alte si’alte mas’căruţe în groapa potco’vieţilor-copii ___________________________________________ (o pun între paranteze acuzative, c’atfel n'am mai da'o'n elegiile dative: cine’or şti poate din poponeţele ăstea forjate ‘n gropile maronii or răsări’ntr’o bună zi mânjii târzii ai fratelui gropar mascat şi’ai iepei cumnate mascate)