foto: louis reith
Privea viaţa cu ochi obosiţi trestie de zahăr.
acum
Privirea'i toarce umbre de zahăr brun
apoi adoarme în somnu’i ars de vise cubice sau vise tos căzute din torpedoul pisicii şi măturate de zorii zilei cu ochiul soacrei direct de pe jos.
zahăr candel)
6 comentarii:
Se pare că soacra-i caramelizată de-o vreme.
somn cristalizat in vise sucubice căzute-n oameni de praf. vise umede, desigur.
mereu mi-a fost frică să nu ajung zor-măturător de stradă. dar se ştie că de ce ţi-e frică, de-aia nu scapi.
Din păcate, acest post a fost mai deagrabă premonitoriu, după ce aveam să aflu dimineaţa. Aş vrea să’i dau un suflu şăgalnic, însă mi se zbârceşte pielea de câtă tristeţe e acum în scrumul unor blestemaţi ai sorţii.
din scrumul trist
eu sper că se va
naşte sticlos
caramelat şi
eul optimist...
:) ego goin' throgh the mist.
Trimiteți un comentariu