De veghe în lanu’ de secere cu ciocanu’

Lu' frate'miu si sora'mii: s'au dus ierburile de'altadata... Zile roşii, fade şi pişcoase ca furnicile copilăriei ...Fă furnică, fă, oţet! (Mai ştii ce fericiţi eram cum stăteam cu burta pe pătura lu’ bunică’mea – aia din păr de cămilă, de dinainte de primu’ val belicos – şi ţolica aia de cămilă pe muşuroaiele de furnici? Şi stăăăăteam aşa, arşi de soare până auzeam tocmai din fundu’ prundului, dintre ciulinii şi arinii oituzului vocea lu’ tata, printre roţile autobuzului de patru dup’amiaza , aia-aia cu „Fuuutu’vă’n dumnezăuuu mă’tii, treceţi în casăăă…Mai ştii ce fericiţi eram, aşa bubificaţi, plini de blândele de la cămile şi furnici şi boscheţi şi înjurături cu sughiţuri….) zile roşii şi pişărcoase ... azi nu ne mai ducem cu preşu’ nimeni, nici noi pe tata, nici tata pe noi…nici măcar noi pe noi…azi se aude doar ciocanu’ lu’ bigberceanu’ de deasupra şi pătura lu’ madam amza de la şase, aia în halat siclam flauşat şi scămos, care şi’o scutură în capu’ nostru….când nu veghează (coana amza a fost nevastă de securist, a dat cu hama-hama în tandem cu bărbat’su) la buna noastră aşezare între secerile clasei muncitoare….